jurnalul unui copil: Alessia, 3 ani si 2 luni, invatam sa renastem frumos......

Un personaj din viata Alessiei care a insemnat foarte mult si care ne-a invatat foarte multe s-a stins frumos. As vrea sa spun ca imi pare foarte rau, dar filozofia mea de viata este una simpla in care pur si simplu nu imi dau cu parerea despre moarte. Este o stare pe care nu o cunosc si despre care nu vorbesc. In schimb cand este vorba de viata pot sa spun ca incerc sa traiesc fiecare clipa la maxim si ca ma voi bucura in

fiecare clipa de darul pe care l-am primit numit Viata. Si in privinta catelului meu FOXY gandesc acelasi lucru. A trait o viata plina, a fost iubita si ceea ce s-a intamplat intre noi, prietenii ei si ea au fost momente vii care ne-au oferit multa fericire si de aceea imi pare bine ca a trait fiecare clipa alaturi de noi. Si chiar daca, cateodata ma mai intalnesc cu lacrimile pe obraz, sunt lacrimi de bucurie, caci a fost catelul nostru cel mai credincios si dedicat intrutotul familiei noastre.

Imagini cu FOXY la ultima plimbare la munte, locul unde s-a nascut si de unde am luat-o. FOXY a fost un catel adoptat de pe strada(din parcul din Sinaia) datorita frumusetii si fidelitatii sale la un an si jumatate si a trait impreuna cu noi 9 ani superbi, perioada in care

a asistat la toate evenimentele din viata noastra: casatorie, catelul al doilea, nasterea Alessiei etc

Pentru cei care inca se mai gandesc daca merita sa ai un catel trebuie spus ca este o experienta unica, de la inceput la sfarsit. Mai mult un catel inseamna foarte mult pentru dezvoltarea unui copil. In primul rand pentru ca este un exercitiu de iubire si responsabilitate. Este in acelasi timp un mijloc de a invata, interactiona si percepe mult mai activ si mai emptic lumea.

Datorita Alessiei, FOXY este in permanenta cu noi, apare in globul de cristal de jucarie, in visele noastre si mai ales in gandurile noastre. Cora, canisul, este acum catelul care joaca dublu rol, deoarece acum se comporta in foarte multe situatii asa cum a invatat de la FOXY.